Lanțuri

                                                                                                                                                                                     

  Am o stare GREA, am o stare AMARĂ și nu e vina lui Dumnezeu , e vina mea, o vină adunată o viață-ntreagă care mă apasă acum și mă obligă să stau cu ochii-n pământ.Mi-am văzut lanțurile dar nu acelea pe care ni se pare că le tragem după noi fiindcă așa a fost să fie să nu ne găsim nici locul și nici fericirea pe acest pământ,ci LANȚURILE ...Nefericirea nu vine de la Dumnezeu, nefericirea vine de la NOI și plătim pentru fiecare păcat pe care îl facem pentru că fiecare păcat , oricât de mic, e ca un blestem pe care-l atragem asupra noastră și nu numai. În inconștiența noastră îi condamnăm și pe cei pe care-i iubim la păcat și la nefericire și ei la rândul lor fac același lucru cu generațiile viitoare.INCONȘTIENȚA  noastră e bucuria diavolului, e NESIMȚIREA care ne desparte de Dumnezeu, e coaja tare care ne îmbracă sufletul izolându-l de tot ceea ce ne poate duce la fericirea pe care Dumnezeu abia așteaptă să ne-o dăruie.Dumnezeu ne apără cât poate, dar nu vrea să meargă în iad cu noi.Și-atunci n-are încotro ,ne lasă pe mâna celui rău,boală, necomunicare, singurătate, nefericire.Ne lovim de ziduri căutând ieșiri în zadar.Din când în când îl mai căutăm și pe Dumnezeu dar mergem la El doar după ajutor și nu să ne cerem iertare.Pentru că nu știm ce-i datorăm

   Chiar dacă n-ar fi existat demonizarea de care nu știu când voi scăpa ,sunt conștientă acum că toată nefericirea din viața mea mie mi se datorează, nu oamenilor care nu m-au înțeles și m-au făcut să sufăr, nu circumstanțelor nefavorabile ci doar mie.Lanțurile de care vorbeam au totuși rostul lor,ne obligă să privim în urmă spre celălalt capăt, pentru că acolo e buba,nu în prezent când poate copiii nu ne-ascultă,sunt obraznici și rebeli și total absenți când e vorba de recunoștiința și respectul pe care ni le datorează, sau poate soțul sau soția nu ne mai simt și devenim umplutură sau și mai rău balast ce trebuie aruncat.Certurile dintr-o familie nu sunt întâmplătoare, au uneori rădăcini adânci,adică plătim polițe vechi,uneori foarte vechi,iar alteori apar fiindcă pur și simplu ne-am îndepărtat de Dumnezeu și trebuie să apelăm la El dar nu doar spre a ne folosi de ajutorul lui, Dumnezeu nu e manta de ploaie ci pentru a avea o RELAȚIE cu cel de la care avem tot ce-i bun în noi și care ne suportă toate răutățile și MÂNDRIA.E păcatul pe care-l săvârșim cel mai des și de la el pornesc toate celelalte păcate.Când ești mândru nu poți ierta ,judeci și osândești ,nu ai răbdare nici blândețe și crezi că toate ți se cuvin ție.Când ești mândru îi iei lui Dumnezeu dreptul de a te ocroti,de a te ajuta așa cum trebuie,te fălești cu orice nimic din trecut care după tine ar trebui să-ți hrănească prezentul și viitorul, sau trăiești în prezent un viitor care nu se va îndeplini tocmai fiindcă în scenariile tale tu ești cel care  reușește întotdeauna și te mândrești cu ceva ce n-ai realizat încă.Spunem ,,Ce bine ar fi dacă...'' și nu așteptăm să fie, dăm drumul la caii verzi să zburde pe pereții imaginației și uităm că viitorul ni-l hotărăște Dumnezeu și că visatul acesta cu ochii deschiși nu e deloc bineplăcut în fața Lui.Pentru că îi luăm astfel dreptul de a ne aranja El viitorul cum știe mai bine și cum ne este cu adevărat folositor.Chiar dacă vezi în aceasta un mijloc de relaxare care să te scoată din cenușiul din care se pare că nu mai ieși,relaxarea aceasta ce pare inofensivă e de fapt lucrătura meșteșugită a celui rău care te face să te mândrești prostește cu ce nu ai.Dumnezeu ne poate face viitorul ,adevăratul VIITOR ne poate scăpa de trecut și ne poate dărui un prezent liniștit și sigur numai să ne lăsăm conduși de El. E cea mai bună călăuză

    Când mă gândesc cât de mult m-am mândrit în viața mea mă ia cu fiori.Poate de aceea Dumnezeu lasă duhul mândriei să mă ispitească,deși mă lupt cu el și mă rog  de câte ori îl simt să fie luat de la mine,pentru că o viață-ntreagă m-am mândrit,și trebuie să am răbdare acum așa cum a avut și Dumnezeu cu mine.Chiar dacă am părut de când mă știu o persoană modestă în mintea mea trăia o altă persoană care se mândrea cu orice nimic.Acum știu că e ispita și mă rog pentru a scăpa de ea, dar înainte o primeam sau n-o băgam în seamă,credeam că sunt gândurile mele și nu mă întrebam de unde vin Diavolul e atât de perfid încât poate deturna orice gând spre mândrie și o face atât de dibaci încât nu-ți dai seama că ai face vreun păcat.Și totul se-ntâmplă fiindcă nu conștientizăm cât de mici și de nevolnici suntem și cât de mult ne ajută Dumnezeu.Dacă am făcut un lucru bun sau o faptă bună din suflet și plini de sinceritate diavolul are grijă să ne readucă aminte, de câte ori poate, ce buni suntem și ce miloși și poate și ce deștepți, când ar trebui să-i mulțumim Domnului că a orânduit fapta bună și s-a folosit de noi ca de niște buni lucrători și-atât.Sau poate dacă vedem greșelile altora ne și vedem certându-i(în mintea  noastră apar fel și fel de scenarii în care îi punem la colț pe împricinați)în loc să ne rugăm pentru ei și mai ales dacă vrem să-i ajutăm cu vreun sfat să o facem după ce îl rugăm pe Dumnezeu să orânduiască el lucrurile astfel încât vorbele noastre să fie bineplăcute Lui,date ca de la egal la egal și primite cu folos de către ceilalți.Acestea  fac parte din mândria ascunsă pe care diavolul are grijă să o planteze în mintea, sufletul și corpul omului pentru a slăbi legătura lui cu Dumnezeu.Și cu cât crește această mândrie ascunsă cu atât șansele ca mândria dată pe față ,mândria evidentă adică,să apară cât mai repede și să distrugă relațiile cu cei din jur ,dar mai ales relația cu Dumnezeu despre care poate crezi că nici nu există sau poate crezi că există mult mai mult decât este adică doar vorbe nu și fapte din partea ta.

     Dar vorbeam despre lanțuri și despre păcatul  de la capătul lui.Poți plăti pentru un păcat imediat sau peste un car de ani,uneori știi pentru ce ai plătit ,îți vezi vina care e evidentă dar e trist că o vezi de la celălalt capăt când ești pus în situația celui pe care l-ai făcut să sufere sau l-ai judecat sau constați că viața ta e goală fiindcă atunci când a trebuit să-ncepi s-o umpli ți s-a părut că nu e încă timpul și timpul acela n-a mai venit niciodată.Din egoism și comoditate pierdem rodul a ceea ce ar trebui să semănăm.Dumnezeu ne vrea lucrători în viața aceasta nu căutători de fericire.

   Am trei copii din două căsnicii și un avort.Unii nu consideră avortul o crimă,alții spun că ar fi o crimă ''necesară'' deci nu prea ar fi crimă,dar eu cred că în fața lui Dumnezeu avortul este o crimă mai mare decât sinuciderea sau omorul.De ce?Gândiți-vă , vă rog!Când omori un om ,îi iei posibilitatea de a se pocăi și a se întoarce la Dumnezeu în timpul ce i-ar mai fi rămas de trăit.Se spune că iei păcatele celui pe care l-ai omorât.Asta nu-nseamnă că cel omorât, în fața lui Dumnezeu este absolvit de păcate și acesta este judecat la rândul lui ca toți ceilalți,însă cel care a făptuit omorul va avea în spate un sac imens plin cu păcate.Numai omorul în sine apasă pe sufletul lui ca un bolovan greu și pe deasupra mai vin și păcatele victimei .De ce?Fiindcă i-a luat lui Dumnezeu dreptul de a i le ierta.

    Sinucigașul face același lucru numai că aici este vorba doar de soarta păcatelor lui care i-ar fi putut fi iertate dacă cel în cauză ar fi avut răbdare și și-ar fi pus toată nădejdea în Dumnezeu .

   Când omori un copil nenăscut furi o viață de la un capăt la altul, nu o lași să se manifeste în niciun fel,faci un gol imens în planul lui Dumnezeu și planul lui e bun și plin de înțelepciune chiar și-atunci când pare de neînțeles.Și nu avem răbdare să aflăm planul lui pentru că nu suntem lucrători ci căutători de fericire.Și de ce suntem așa?Pentru că nu avem o relație cu Dumnezeu. Atârnăm doar de El ca niște tinichele zăngănitoare, facem doar zgomot atât și El ne suportă fiindcă ne iubește.

   E de prisos să mai spun cât de mult regret acest păcat.Nu contează circumstanțele,nu mai contează că atunci când am făcut acest avort ,mă despărțisem de primul bărbat sau că sarcina venise imediat după prima naștere știu că eram nefericită și pentru asta a trebuit să plătească o ființă nevinovată.De multe ori după aceea m-am întrebat cum ar fi arătat copilul pe care nu l-am lăsat să se nască și ce ar fi devenit dar răspunsurile nu aveau cum să mai vină.Acum am trei copii dar nu pot să spun că măcar unul din ei e lipit de sufletul meu. Pentru că l-am omorât pe cel care poate ar fi fost copilul meu drag  ce-mi oferă bucuria de a fi o mamă iubită.Am făcut un mare gol în planul lui Dumnezeu și mi-am condamnat viața la goliciune.

   Băieții mei sunt obraznici și-mi vorbesc urât,așa m-am comportat și eu cu părinții mei și-acum plătesc dar plătesc și copiii mei greșelile mele fiindcă Dumnezeu îl lasă pe cel rău să le-mbrace conștiința în duhul de nesimțire,devin răi și nesimțitori și eu acum trebuie să fac o educație care greu se prinde de ei, să le vorbesc frumos când ei vorbesc sau îmi vorbesc urât tocmai ca să conștientizeze  că se poate și altfel,și să iert și fără să mi se ceară iertare.Și poate că se-ntâmplă așa și fiindcă ani de zile când erau mici am drăcuit și am înjurat și deși de vreo zece ani nu mai drăcui și de vreo doi m-am vindecat și de înjurături,nu pot scoate graiul stricăcios din casa mea.Trebuie să am multă răbdare și să mă rog mult la Dumnezeu să-mi curățească casa de duhuri rele.Veți spune că nu-i o regulă generală  că poate ați întâlnit destule cazuri în care un părinte se vaită că nu are copii cuminți  și nu le înțelege comportamentul adăugând că și-a respectat părinții când era de vârsta lor. Da dar poate celălalt părinte e cu  ''vina''sau poate ai judecat și-ai râs de copiii altora punându-i pe părinții acestora sub stigmatul de proști educatori, de parcă toți copiii ar fi la fel și cea care diferă e doar educația.Și-acum plătești dar plătesc și copiii și din cauza lor peste ani vor plăti și urmașii lor.Și așa din generație în generație se perpetuează răul și  suferința tocmai fiindcă nu avem o relație cu Dumnezeu și nu ne lăsăm călăuziți de El.

   După cum spuneam am o stare amară și grea și devine și mai amară când știu că sunt înconjurată de-o lume în lanțuri care dă vina pe soartă  deci pe Dumnezeu pentru eșecuri,o lume surdă, oarbă și oloagă care nu vrea să se schimbe ci doar să primească de la Dumnezeu fără Dumnezeu.Dacă ne-am întoarce la El și l-am respecta poate am opri perpetuarea răului și am dezlega blestemul pe care l-am pus pe capul urmașilor și n-am mai căra după noi lanțuri care să ne-mpiedice la mers sau să ne țină pe loc în celula nefericirii.

   

   

Fericirea din vârful cozii

    Suntem niște ologi care ne sprijinim unii pe alții,dar tot e mai bine decât să ne comportăm ca o armată de zombi care caută cu disperare fericirea.Ne facem o idee despre fericire, ba chiar ne jucăm puțin storcându-ne neuronii ca să-i dăm o definiție cât de cât pragmatică adică adaptată la nevoile noastre, dar obosim repede.Filozofia nu-i de noi și decât să ne învârtim în jurul cozii mai bine încercăm să ne trăim viața că doar una avem, ce se-ntâmplă după...Dumnezeu știe...

    Și totuși...Și totuși ce?Viața e o linie dreaptă,timpul nu stă pe loc și clipa e ca un fulg de nea care ți se topește  în palmă...Așa am citit undeva...nu mai știu unde.

    Și totuși...Și totuși ce?Vreau să prind clipa până nu devine incoloră și inodoră și dacă uneori e amară...Știi nu întotdeauna sunt eu de vină...

    Mda...''A naibii fatalitate fatală!''Ne omoară clipa, n-o transformă,chiar o omoară și ne obligă pe noi s-o trăim așa moartă lăsând în urmă o dâră de jale.Și Dumnezeu...ne-a cam uitat...Săracu' Dumnezeu!Tot el e de vină, sau ,mă rog ,fatalitatea dar și ea e tot de la Dumnezeu ,nu?Și fericirea de unde vine?Păi...cred că în mare parte de la noi dacă știm să luptăm pentru ea.Ce nu-i așa?

   Și totuși ...Da' mai lasă-mă-n pace și nu-mi mai vorbi despre Dumnezeu ca și cum el ar fi fericirea,că nu simt...și nu mă forța!

   Și totuși...

   Drumul spre fericire trece prin dreptul lui Dumnezeu,dar suntem prea preocupați să trăim clipa,nu neapărat căutând fericirea , avem ceva de făcut ,un scop,folosim timpul sau poate nu-l folosim ,lenevim sau zăcem în balta amară a nefericirii,orice am face dacă nu-l VEDEM pe Dumnezeu viața nu-i o linie dreaptă ci o învârteală în jurul cozii fără a filozofa,de parcă fericirea se află sigur doar acolo-n vârful cozii și aceea trebuie să fie neapărat coada ta.N-ai cum să înțelegi ceea ce nu simți și nu ai să simți ce-nseamnă Dumnezeu pentru viața ta dacă nu-l cauți.Fericirea e în mâinile lui,de multe ori ți-a dăruit-o dar nu i-ai mulțumit, ai crezut că-ți dă ceea ce ți se cuvine sau poate că i-ai mulțumit atunci când a-nceput fericirea ,dar doar atât.Și e păcat,Dumnezeu nu e lângă noi doar când suntem fericiți, nu ne pune mâna în cap doar așa din când în când.Ne veghează și lucrează tot timpul asupra noastră.Noi ne zbatem și fugim de sub mâna lui .

   De obicei Dumnezeu nu trece peste liberul nostru arbitru și ne rabdă și drăcuielile și-njurăturile și nerecunoștiința și răbdarea lui e mare,neînchipuit de mare,fiindcă nu vrea să ne dea pe mâinile celui rău cu toate că o cerem.Nu vrea să folosească nuiaua,dar până la urmă e nevoit s-o facă ,de fapt îl lasă pe cel rău să ne lovească,dar doar atât cât consideră Dumnezeu că e bine.Numai că dacă ne doare și suntem nefericiți fie din cauza vreunei boli sau a eșecului din relațiile pe care le avem cu cei din jur, e bine să deschidem ochii larg,Dumnezeu nu ne-ntinde mâna doar când avem nevoie de el ca să ne scoată din groapă,dorește să ne țină de mână tot timpul,să uităm de fericirea din vârful cozii și să intrăm în linie dreaptă.

  Abia când încercăm cu adevărat să-l cunoaștem pe Dumnezeu ne dăm seama cât de ologi suntem și cât de orbiți am fost de diavol. dar așa ologiți de cel rău cum suntem avem credința și dragostea necesară , dar de la bunul Dumnezeu, să ne ridicăm de jos și să-ncercăm să sprijinim și pe alții care se consideră întregi fără Dumnezeu dar ologiți de nefericire și să ne rugăm pentru ei pentru că ei nu știu și nu pot să o facă.Diavolul i-a orbit și le-a furat  și simțirea.Și știți care-i minunea?Atunci Dumnezeu se îndură de cel orb și trimite lumina peste el și-l forțează să deschidă ochii.Omul fără Dumnezeu e orb de trei ori.Umblă legat la ochi prin întuneric,Dumnezeu îi scoate legătura de la ochi și-i trimite și lumina, el trebuie doar să-i deschidă.Abia atunci va reuși să-și vadă sufletul ologit de el nu de soartă și să ceară vindecare de la Dumnezeu

Nimic la întâmplare...

       Vampirismul energetic este o ispită îngăduită de Dumnezeu , nu este un rezultat al hazardului. Niciun fir de păr nu cade din capul omului fără știrea lui Dumnezeu,grija lui e permanentă.Poate vi se pare ciudat să vorbim despre grija lui Dumnezeu tocmai când ni se pare că ne lasă în părăsire dar trebuie să înțelegem că dacă ne este dat să trecem prin o astfel de experiență,se-ntâmplă fiindcă ne-am îndepărtat de Dumnezeu sau am trecut la un nivel în care Dumnezeu ne poate încerca tăria și devotamentul.Cu alte cuvinte poate funcționa ca o nuia pentru un copil obraznic sau ca un procedeu de călire pentru ca omul  deja  conștient de lupta nevăzută care se dă în jurul lui să devină mai puternic.În ambele cazuri e ca o școală,profesorul vine la catedră în fiecare zi și ne predă lecția depinde de noi cât suntem de atenți sau de prezenți fiindcă ne place să tragem chiulul și nu ne dăm seama cât de importantă  pentru sufletul nostru este ȘCOALA LUI DUMNEZEU

     Vampirismul energetic nu este făcut de oameni , nu oamenii fură energia unii altora ci diavolul și tot el a avut grijă să dea vina pe oameni pentru acest lucru,dându-le vedenii unora care se cred inițiați într-ale ezoterismului care. au văzut cum aura unui om poate fi atacată de către un alt om și cum îi poate fi furată în mod masiv energia.Dar nu au văzut în omul ''vinovat'' de furt pe cel care se folosește de el ca de-un paravan și ca de-un instrument în același timp și ca sursă de hrană,pentru că într-un final și acesta rămâne fără energie, nu l-au văzut pe diavolul pe care-l slujește inconștient sau poate chiar conștient.E adevărat, multe dintre lucrurile care se scriu pe net sunt adevărate, am simțit pe pielea mea acele stringuri și clocotul și vârtejul ce se forma în mine când mi se fura în mod masiv energia și tot noianul de efecte ce se datorau acestui furt de energie care toate la un loc duceau la simptomele unei boli care se cheamă sindrom asteniform sau astenie  sau oboseală cronică.Mda....o boală care la mine s-a tratat cu repaus la pat și vitamine în perfuzii,și dacă demonii nu mi-ar fi vorbit și îngerii  nu m-ar fi ajutat să ies din hățișul acestei grozave ispite, aș fi crezut în continuare că mi se fură energia de către oameni sau că am căpătat o boală cât se poate de umană care n-are nicio legătură cu diavolul ci doar cu stresul și oboseala si poate cu nebunia.

 Dar site-urile despre vampirism energetic vorbesc despre manifestările acestuia în omul afectat și nu despre simptomele asteniei,vorbesc despre răul care apasă pe acest om atât din interior, fizic și psihic (depresie,sentimentul inutilității)cât și din exterior prin acțiunea  celor din jur care îl vampirizează pur și simplu prin comportamentul lor și recunosc într-un final rolul diavolului dar numai în cazul celei mai urâte forme de vampirism energetic cea a atacului cu demoni.Dar adevărul e că diavolul se ascunde în spatele tuturor formelor de vampirism energetic de la banalul deochi  până la atacul cu demoni Se clasfică vampirii energetici în 7 tipuri care par bătute în cuie, oameni care prin felul lor de a fi ne storc de energie dar nu se vorbește despre rolul diavolului care se manifestă în acest fel de a fi.Demonii sunt peste tot dar sunt controlați și ținuți în frâu de Dumnezeu, fiecare om are lângă el cel puțin un înger și cel puțin un drac care-și exercită influența în mod nevăzut, dar avem conștiința și avem și liberul arbitru și-avem personalitate și considerăm că acestea sunt definitorii pentru noi.Deci  dăm la o parte îngerii și dracii că tot nu se văd și suim pe un piedestal omul care chiar dacă greșește o face datorită firii nu datorită diavolului.''Nu dracu' m-a influențat,așa sunt eu!''E de plâns această  mândrie

    Poate credeți că exagerez în tot ce spun și că cel rău''activează'' doar atunci când manifestarea lui este puternică și nu i se mai poate pune la îndoială existența (fenomenele paranormale)deci există dar numai din când în când  și sunt prea puțini cei care simt pe pielea lor maleficul ca să-l putem   considera o amenințare generală.Dar tocmai acesta este asul din mâneca diavolului pentru că influența lui se manifestă în noi de câte ori facem ceva rău, ne pândește și trage de sfori atât de dibaci că nici nu simtim  că suntem mânuiți.Păcat!

    În această experiență nu doar eu am fost afectată de influența demonilor ci si cei din jurul meu acasă și la serviciu,doar eu vedeam asta și când am încercat să le explic ce se întâmplă deși aveam argumente logice puțini au fost cei ce au înțeles ,restul m-au luat în râs sau m-au privit cu milă.De multe ori demonii îmi vorbeau prin gura lor și asta îmi dădea fiori,îi făceau să mă urască sau să se urască între ei cu o ură nestăpânită și fără logică.Să vă dau un exemplu;

   Am o colegă care pe-atunci îmi păstra loc lângă ea în autobuzul cu care veneam de la muncă.Un timp a fost subiectul preferat al demonilor.Mă așezam lângă ea și  de îndată fata aceasta care nu este o ființă rea din fire devenea dintr-o dată pornită împotriva ori a colegilor din autobuz care majoritatea după ea erau proști și bețivi ori împotriva fostului ei prieten care acum este actualul fiindcă s-au împăcat și se iubesc.Dar atunci erau certați și vorbele care ieșeau din gura ei erau împănate cu drăcuieli blesteme și injurii.Avea o ură nestăpânită.Și ce-i cu asta?veți spune .Mulți reacționează în felul acesta când sunt dezamăgiți sau mințiți și poate că avea motivele ei să se poarte așa.Da dar demonul îmi spunea''Vezi ce-i fac? De ce vorbește așa?'' cu alte cuvinte''Vezi ce putere am asupra ei?''și eu o priveam speriată și nu-nțelegeam cum demonul care era în mine o făcea pe colega mea să vorbească în halul acela,cum putea să fie în capul ei și în capul meu în același  timp și probabil  demonul îmi simțea frica și nedumerirea și adăuga triumfător''Ești a mea, a mea!Ești a mea!''

    De multe ori soțul meu îmi spunea ''Tu l-ai adus  pe dracu în casă'' și încerca să mă scoată vinovată de certurile noastre chiar dacă nu eu eram cea care greșea.Și chiar dacă aduceam argumente și voiam să-l fac atent la influența celui rău asupra lui îmi răspundea ''Tu îl ai pe dracu' în tine nu eu!''Aș vrea să vă-ntreb totuși în toate casele în care există certuri, eu l-am adus pe dracu?

    Diavolul induce frica în oameni.Aceeași colegă despre care am vorbit mai înainte mă ruga la schimbul doi să o conduc până pe scară și să stau la parter până ce urca ea treptele, uneori o conduceam până la ușă când nu era lumină pe scară fiindcă îi era foarte frică.Și ce-i cu asta? Păi, demonul care voia să mă facă să mă simt vinovată mă-ntreba din nou ''De ce îi e frică Mihaela?''Vezi ce îi fac?''O perioadă nu i-a mai fost frică colegei mele o însoțeam doar până la intrarea blocului și demonul mă întreba ''De ce acum nu-i mai e frică?'' apoi frica a apărut din nou la fel de puternică ca prima dată,Scopul celui rău era să mă facă să mă simt vinovată ca purtătoare a duhului rău și să mă   îngenuncheze.Dar datorită lui Dumnezeu n-a reușit ,lăudat fie numele Lui!

   Când vorbim de atacuri malefice vedem doar vârful aisbergului,adevăratul pericol se află în influența mai puțin agresivă a celui rău aproape imperceptibilă la început dar care crește progresiv până ce micile noastre slăbiciuni devin mari neputințe și devenim robi ai păcatului .Adevărata demonizare este ascunsă și perfidă și distruge mai repede legâtura omului cu Dumnezeu decât demonizarea ce necesitâ exorcizare.În cea din urmă omul simte răul și aleargă la Dumnezeu pentru vindecare pe  când  cel căzut în patima beției ,a fumatului, a curviei,a înnavuțirii sau a răutății fiindcă

și aceasta e o patimă, se trezește greu sau poate deloc și nu-și mai găsește nădejdea nicăieri nici măcar la Dumnezeu.

    Facem parte dintr-un program imens,nimic nu e întâmplător ,nici binele nici răul,numai că e o problemă de alegere ,preferăm să ne împiedicăm de zeci de mii de ori pe cărarea cea largă doar fiindcă ne închipuim că putem alerga liberi pe ea ,decăt să mergem atenți pe cărarea cea îngustă,îl ținem pe Dumnezeu departe și tot noi ne plângem că nu ne poartă de grijă.Și vampirismul energetic face parte din acest program,și diavolul din spatele lui...Efectele lui variază de la o simplă durere de cap la astenie,de la gânduri depresive la nebunie  de la o mică durere undeva  la cancer,sau te poți  alege c-o demonizare ca in cazul meu.Dar dacă Dumnezeu îngăduie să se întâmple  știe El de ce lasă să se întâmple.

Dracul nu e doar un cuvânt!

  

   Noi oamenii suntem la mijloc. Într-o parte diavolul în cealaltă Dumnezeu și două alternative pentru eternitate raiul sau iadul Majoritatea șterg aceste alternative ,mai ales cei tineri.Dumnezeu e prea departe și dracul e mai mult o poveste, un fel de spiriduș care ne îndeamnă la rele și dacă greșim  avem grijă să atenuăm din vină dând vina pe temperament, pe nervi, toată lumea are nervi și mai ales nimeni nu-i are de oțel...Dăm vina pe slăbiciunile noastre, pe cei care ne ispitesc, pe circumstanțe pe pofte dar numai pe dracu' nu dăm vina, aproape că nici nu există.Dar e bun totuși la ceva,e un fel de baltă plină cu noroi în care putem trânti pe toți cei care ne supără sau care nu ne plac din cine știe ce motive,E cum s-ar spune ajutorul nostru care spurcă tot ce vrem să spurce și ne folosim de el atât de des încât ne-a intrat în sânge și-am devenit la fel de spurcați ca și el.De la nervi și supărare ,pomenit mai rar adică ,ajungem să-l pomenim în orice împrejurare și-atunci când suntem calmi sau veseli.Ajungem să ni-l însușim, e de-al nostru,dar noi nu suntem ai lui nuuuu...noi suntem doar oameni cu defecte,cine n-are defecte?Și cu păcaaaate...dar cine n-are păcate?Să arunce piatra dacă poate cineva!

    Mda...lumea-i plină de defecte și e dată dracului dar nu a dat-o Dumnezeu noi ne-am dat lui.Dracul nu e doar un cuvânt e DRACUL și l-am scris cu majuscule nu fiindcă l-aș respecta ci fiindcă eu demonizata știu ce putere are,mă rog, atât cât a fost lăsat să se manifeste în mine, știu cum lucrează în oameni atât cât a orânduit Dumnezeu să aflu și fără ajutorul lui Dumnezeu e imposibil să te lupți cu el.Dracul nu e doar un cuvânt e o realitate care chiar dacă nu se vede ne guvernează fiindcă noi îi permitem asta și uneori ne place guvernarea lui,ne place otrava asta dulce a păcatului,dar otrava tot otravă rămâne.Și ucide, ucide sufletul din noi,suflarea aceea dumnezeiască pe care am primit-o încă din pântecele mamei.Nu vă amăgiți diavolul n-are slăbiciuni pentru noi are doar o ură nemăsurată și caută prin toate mijloacele să-l determine pe Dumnezeu să-l lase pe om  în ghearele lui, să rupă legătura care ne ține legați  de Creator și lucrează cel mai mult la nivelul gândurilor,nebănuit de mult.Practic cel rău îl ispitește pe Dumnezeu prin intermediul omului îl forțează să renunțe temporar sau definitiv uneori la grija și ajutorul pe care-l dăruiește omului pentru că acestuia îi place să creadă că e propriul său stăpân și Dumnezeu e de folos doar la nevoie.Sau poate ai dragoste față de Dumnezeu dar n-ai destulă smerenie, descoperi cât de puternic ,cât de mare este dar nu realizezi pe deplin ce-i datorezi lui Dumnezeu și nu te lași ghidat,deci nu-nțelegi ascultarea,ba mai mult îi faci planuri lui Dumnezeu închipuindu-ți cât de bine va fi când ți se vor îndeplini dorințele făcând scenarii care poate par inofensive dar nu sunt fiindcă vin de la diavol și te fac să te împăunezi cu ce n-ai realizat încă.Practic diavolul îi vinde omului blana ursului din pădure și omul încearcă la rândul lui fără să-și dea seama să i-o vândă lui Dumnezeu cu pretenția ca aceasta să ajungă tot la el sub formă de cadou.

    E bine să avem un țel în viață,să muncim pentru a ni se îndeplini visele dar să nu uităm de Dumnezeu căci El este Domnul  sub oblăduirea căruia totul ne-ar fi mult mai ușor.Deci trebuie să ne rugăm să ne-ajute în orice lucru bun pe care-l facem ,să facem alegerile corecte când avem de unde alege și când nu avem de ales să acceptăm fără să ne răzvrătim împotriva Lui,răzvrătirea nu ne face niciun bine,Când te răzvrătești vezi doar ușa care ți s-a închis în nas și faci tot posibilul să o dărâmi,și după ce obosești încercând,zaci lângă ea plin de amar și nu observi că la doi pași de tine Dumnezeu a deschis o fereastră , nu vezi lumina care intră prin ea vezi doar ușa închisă.

     Omul e ca un cal sălbatic ,nu-i place hamul lui Dumnezeu și din păcate câtă vreme nu se lasă domesticit  e călărit de diavol care îi dă cu o măiestrie deosebită iluzia libertății, o libertate care-l consumă inutil și-l istovește în cele din urmă.Și poate că aceasta ar fi o pierdere de-o viață dacă sufletul ar pieri  odată cu omul dar e o pierdere pentru eternitate și o suferință nemăsurată în iad de care Dumnezeu încearcă din răsputeri să ne ferească.Dar pentru mulți iadul e doar o poveste și Dumnezeu este departe

     Dacă am fi atenți la gânduri am observa că-n mare parte dintre ele e ascunsă mândria,sau duc la ceva , o situație care poate fi o amintire sau poate doar o plăsmuire, un vis cu ochii deschiși în care suntem grozavi și ne simțim grozav de bine ,sau poate e ceva din prezent care trebuie luat  ca atare, judecat la rece ,fără mândrie fie că e vorba de un conflict fie de o realizare.Și de aici pornește totul de la mândrie.Când visăm cu ochii deschiși oricât de benefic ar părea pentru psihicul nostru acest lucru , nu facem decât să-i luăm lui Dumnezeu dreptul de a ne aranja viitorul așa cum știe El mai bine și când ne mândrim la nesfârșit cu o realizare sau cu o vorbă bună dăruită cuiva, sau cu o faptă bună uităm că tot ce-i bun în noi e de la Dumnezeu.Și când apostrofăm pe cineva chiar dacă avem dreptate trebuie să fim atenți de la ce nivel facem lucrul acesta, de pe ce treaptă, căci dacă o facem de undeva de mai sus nu reușim decât să facem o gaură în raiul pe care încercăm să-l construim.

     Dracul nu e doar un cuvânt,e cel care ne trage spre marginea prăpastiei si-așteaptă cu multă răbdare momentul când va  putea în sfârșit să ne  facă vânt în prăpastia din care nici mâcar Dumnezeu nu ne  mai poate scoate fiindcă respectă alegerea noastră.

    Tu ce alegi?