Am spus de multe ori că nu suntem decât niște marionete trase de sfori în mâinile diavolului.Nu-ți simți sforile decât dacă încerci să i te împotrivești și să încerci să fugi de păcat ascultând glasul conștiinței care de fapt e glasul îngerului păzitor.Credeam că dragostea și bunătatea sunt întipărite în sufletul nostru și devin trăsătură de caracter,ceva ce se dobândește ,se formează în timp, rod al unei educații bune atunci când ai norocul să ai parte de ea sau al unei căliri, să zicem așa, al omului trecut prin suferință ,care nu bătucește sufletul ci dimpotrivă îl înnobilează cu o simțire deosebită. Azi știu că nimeni de pe pământul acesta n-ar putea dobândi dragostea și bunătatea fără ajutorul lui Dumnezeu.De multe ori ne simțim reci și goliți de dragoste și vedem doar urâtul din jur și senzația aceasta vine ca o avalanșă peste noi , Din când în când avem și pauze în care ne întrebăm ce se întâmplă cu noi și simțim acut nevoia de normalitate, de fapt normalitatea e starea de bine pe care ar trebui s-o simțim tot timpul dacă diavolul nu și-ar face ''meseria '' cu atâta ură și înverșunare în preajma noastră.Nevoia de dragoste ,e de fapt nevoia de normalitate.Am fost creați pentru dragoste și armonie acolo în Eden dar le-am pierdut pe amândouă și-acum avem din când în când frânturi din ele fiindcă de fapt am pierdut dragostea de Dumnezeu.
Dragostea se recapătă,dar trebuie să fie conștientizată, pentru foarte mulți e ca o moștenire , ca o casă de vacanță pe care o vizităm uneori ca să ne simțim bine ,confundăm dragostea cu îndrăgostirea și poate fi fericită sau nefericită și depinde de ce primim de la alții.Dar dragostea trebuie să fie o stare permanentă,trebuie să ''locuiești'' în ea împreună cu Dumnezeu,să o îngrijești și să o aperi fiindcă altfel îl faci stăpân pe cel rău peste ea și scopul lui este să ți-o distrugă. Dumnezeu ne apără,El e cel ce se luptă în noi, ca să nu pierdem darul acesta prețios dar dacă noi nu-l ajutăm cu nimic,îl lasă pe cel rău să ne fure liniștea ,să ne invadeze.Și-atunci începe lupta,devenim brusc nefericiți și spunem că ne luptăm cu necazurile, cu viața și adăugăm resemnați ''Asta e!Dacă Dumnezeu a vrut așa!''deci tot El e de vină.Dar El sigur n-a vrut așa, acolo în cer ne pregătise altfel viața cu mult înainte de a veni peste noi necazurile și boala și nefericirea, trebuia doar să-i dăm lui Dumnezeu ce-i al Lui Dumnezeu să-i recunoaștem ajutorul neprețuit și să ne lăsăm călăuziți de El pas cu pas.Noi nu trebuie să alegem doar binele așa cum ne-nchipuim că trebuie făcut și cum ne convine ci binele BINE așa cum îl dorește Dumnezeu.Dar binele acesta Bine pe care trebuie să-l facem ,pentru unii e foarte greu de realizat ,pentru alții imposibil așa că nici măcar nu se face vreun pas înspre cărarea binelui. E ca o trecătoare în munți. ca să ajungi la ea trebuie să urci muntele.
Ce-nseamnă de fapt să faci binele Bine?De pildă să ierți fără să ți se ceară iertare, dacă poți să te rogi pentru cel care ți-a făcut răul, să-i dorești îndreptarea, ar fi minunat. Atunci când este îndemnat să se roage pentru cel ce-i provoacă suferință, mai ales dacă acesta face parte din familie sau este o persoană apropiată,omul firesc răspunde enervat:''De ce să mă rog, ce el (sau ea) se roagă pentru mine?''Practic în toată ''treaba'' aceasta Lui Dumnezeu nu i se dă niciun rol de către unii, alții îi cer socoteală fiindcă a alcătuit lumea prost și alții au așteptări de la Dumnezeu care trebuie să fie un judecător drept care să-l ''lumineze''pe cel care a făcut răul dându-i să mănânce pâinea amară a celui rănit ca să simtă cum e și să-și vadă greșeala.Și poate că peste un timp se întâmplă, cel care rănește e rănit la rândul lui de altcineva ,numai că luminarea nu apare, omul nu-și recunoaște greșeala față de cel (sau cea) din trecut ci își canalizează toată atenția spre prezent și spre cel care i-a făcut rău,și poate că urăște, poate că întoarce răul ''dinte pentru dinte''nu?Care-i diferența dintre ce-i doi?Primul îi cere lui Dumnezeu să scoată un dinte pe care nu-l poate scoate fiindcă după părerea lui nu are atâta ură și cel de-al doilea are o plăcere deosebită s-o facă singur.Dar Dumnezeu nu dorește să scoată dinți ci să trateze. asta nu a înțeles cel care s-a rugat la El pentru dreptate.
Poate că primul e un om milos și-atunci când îl vede pe celălalt în necaz se roagă pentru acesta să fie iertat dar răul e deja făcut, s-a mai adăugat o za la lanțul durerii și de asta se bucură doar cel rău.Ruga lui nu a fost rugă ci un blestem mascat, cosmetizat , de aceea poate nu i-au fost luminate nici mințile celui de-al doilea.Din păcate mulți credem că Dumnezeu există doar ca să ne facă dreptate și nu să aibă milă de toți fără deosebire.De aceea nu știm să ne rugăm și transformăm rugăciunea din pomană pentru suflet în pâine amară jertfită pe altarul dreptății.Binele Bine tratează dinții nu-i scoate și e bine să ne rugăm la Dumnezeu să-l ierte pe ce-l care ne-a greșit ,să-l lumineze și
pâinea amară să n-o mai dea nimănui.Numai așa îl ajutăm pe Domnul nostru bun să întrerupă lanțul durerii și noi reușim să ne eliberăm din sfori,slăvit să fie Domnul Dumnezeul nostru!Amin!
