Am o stare GREA, am o stare AMARĂ și nu e vina lui Dumnezeu , e vina mea, o vină adunată o viață-ntreagă care mă apasă acum și mă obligă să stau cu ochii-n pământ.Mi-am văzut lanțurile dar nu acelea pe care ni se pare că le tragem după noi fiindcă așa a fost să fie să nu ne găsim nici locul și nici fericirea pe acest pământ,ci LANȚURILE ...Nefericirea nu vine de la Dumnezeu, nefericirea vine de la NOI și plătim pentru fiecare păcat pe care îl facem pentru că fiecare păcat , oricât de mic, e ca un blestem pe care-l atragem asupra noastră și nu numai. În inconștiența noastră îi condamnăm și pe cei pe care-i iubim la păcat și la nefericire și ei la rândul lor fac același lucru cu generațiile viitoare.INCONȘTIENȚA noastră e bucuria diavolului, e NESIMȚIREA care ne desparte de Dumnezeu, e coaja tare care ne îmbracă sufletul izolându-l de tot ceea ce ne poate duce la fericirea pe care Dumnezeu abia așteaptă să ne-o dăruie.Dumnezeu ne apără cât poate, dar nu vrea să meargă în iad cu noi.Și-atunci n-are încotro ,ne lasă pe mâna celui rău,boală, necomunicare, singurătate, nefericire.Ne lovim de ziduri căutând ieșiri în zadar.Din când în când îl mai căutăm și pe Dumnezeu dar mergem la El doar după ajutor și nu să ne cerem iertare.Pentru că nu știm ce-i datorăm
Chiar dacă n-ar fi existat demonizarea de care nu știu când voi scăpa ,sunt conștientă acum că toată nefericirea din viața mea mie mi se datorează, nu oamenilor care nu m-au înțeles și m-au făcut să sufăr, nu circumstanțelor nefavorabile ci doar mie.Lanțurile de care vorbeam au totuși rostul lor,ne obligă să privim în urmă spre celălalt capăt, pentru că acolo e buba,nu în prezent când poate copiii nu ne-ascultă,sunt obraznici și rebeli și total absenți când e vorba de recunoștiința și respectul pe care ni le datorează, sau poate soțul sau soția nu ne mai simt și devenim umplutură sau și mai rău balast ce trebuie aruncat.Certurile dintr-o familie nu sunt întâmplătoare, au uneori rădăcini adânci,adică plătim polițe vechi,uneori foarte vechi,iar alteori apar fiindcă pur și simplu ne-am îndepărtat de Dumnezeu și trebuie să apelăm la El dar nu doar spre a ne folosi de ajutorul lui, Dumnezeu nu e manta de ploaie ci pentru a avea o RELAȚIE cu cel de la care avem tot ce-i bun în noi și care ne suportă toate răutățile și MÂNDRIA.E păcatul pe care-l săvârșim cel mai des și de la el pornesc toate celelalte păcate.Când ești mândru nu poți ierta ,judeci și osândești ,nu ai răbdare nici blândețe și crezi că toate ți se cuvin ție.Când ești mândru îi iei lui Dumnezeu dreptul de a te ocroti,de a te ajuta așa cum trebuie,te fălești cu orice nimic din trecut care după tine ar trebui să-ți hrănească prezentul și viitorul, sau trăiești în prezent un viitor care nu se va îndeplini tocmai fiindcă în scenariile tale tu ești cel care reușește întotdeauna și te mândrești cu ceva ce n-ai realizat încă.Spunem ,,Ce bine ar fi dacă...'' și nu așteptăm să fie, dăm drumul la caii verzi să zburde pe pereții imaginației și uităm că viitorul ni-l hotărăște Dumnezeu și că visatul acesta cu ochii deschiși nu e deloc bineplăcut în fața Lui.Pentru că îi luăm astfel dreptul de a ne aranja El viitorul cum știe mai bine și cum ne este cu adevărat folositor.Chiar dacă vezi în aceasta un mijloc de relaxare care să te scoată din cenușiul din care se pare că nu mai ieși,relaxarea aceasta ce pare inofensivă e de fapt lucrătura meșteșugită a celui rău care te face să te mândrești prostește cu ce nu ai.Dumnezeu ne poate face viitorul ,adevăratul VIITOR ne poate scăpa de trecut și ne poate dărui un prezent liniștit și sigur numai să ne lăsăm conduși de El. E cea mai bună călăuză
Când mă gândesc cât de mult m-am mândrit în viața mea mă ia cu fiori.Poate de aceea Dumnezeu lasă duhul mândriei să mă ispitească,deși mă lupt cu el și mă rog de câte ori îl simt să fie luat de la mine,pentru că o viață-ntreagă m-am mândrit,și trebuie să am răbdare acum așa cum a avut și Dumnezeu cu mine.Chiar dacă am părut de când mă știu o persoană modestă în mintea mea trăia o altă persoană care se mândrea cu orice nimic.Acum știu că e ispita și mă rog pentru a scăpa de ea, dar înainte o primeam sau n-o băgam în seamă,credeam că sunt gândurile mele și nu mă întrebam de unde vin Diavolul e atât de perfid încât poate deturna orice gând spre mândrie și o face atât de dibaci încât nu-ți dai seama că ai face vreun păcat.Și totul se-ntâmplă fiindcă nu conștientizăm cât de mici și de nevolnici suntem și cât de mult ne ajută Dumnezeu.Dacă am făcut un lucru bun sau o faptă bună din suflet și plini de sinceritate diavolul are grijă să ne readucă aminte, de câte ori poate, ce buni suntem și ce miloși și poate și ce deștepți, când ar trebui să-i mulțumim Domnului că a orânduit fapta bună și s-a folosit de noi ca de niște buni lucrători și-atât.Sau poate dacă vedem greșelile altora ne și vedem certându-i(în mintea noastră apar fel și fel de scenarii în care îi punem la colț pe împricinați)în loc să ne rugăm pentru ei și mai ales dacă vrem să-i ajutăm cu vreun sfat să o facem după ce îl rugăm pe Dumnezeu să orânduiască el lucrurile astfel încât vorbele noastre să fie bineplăcute Lui,date ca de la egal la egal și primite cu folos de către ceilalți.Acestea fac parte din mândria ascunsă pe care diavolul are grijă să o planteze în mintea, sufletul și corpul omului pentru a slăbi legătura lui cu Dumnezeu.Și cu cât crește această mândrie ascunsă cu atât șansele ca mândria dată pe față ,mândria evidentă adică,să apară cât mai repede și să distrugă relațiile cu cei din jur ,dar mai ales relația cu Dumnezeu despre care poate crezi că nici nu există sau poate crezi că există mult mai mult decât este adică doar vorbe nu și fapte din partea ta.
Dar vorbeam despre lanțuri și despre păcatul de la capătul lui.Poți plăti pentru un păcat imediat sau peste un car de ani,uneori știi pentru ce ai plătit ,îți vezi vina care e evidentă dar e trist că o vezi de la celălalt capăt când ești pus în situația celui pe care l-ai făcut să sufere sau l-ai judecat sau constați că viața ta e goală fiindcă atunci când a trebuit să-ncepi s-o umpli ți s-a părut că nu e încă timpul și timpul acela n-a mai venit niciodată.Din egoism și comoditate pierdem rodul a ceea ce ar trebui să semănăm.Dumnezeu ne vrea lucrători în viața aceasta nu căutători de fericire.
Am trei copii din două căsnicii și un avort.Unii nu consideră avortul o crimă,alții spun că ar fi o crimă ''necesară'' deci nu prea ar fi crimă,dar eu cred că în fața lui Dumnezeu avortul este o crimă mai mare decât sinuciderea sau omorul.De ce?Gândiți-vă , vă rog!Când omori un om ,îi iei posibilitatea de a se pocăi și a se întoarce la Dumnezeu în timpul ce i-ar mai fi rămas de trăit.Se spune că iei păcatele celui pe care l-ai omorât.Asta nu-nseamnă că cel omorât, în fața lui Dumnezeu este absolvit de păcate și acesta este judecat la rândul lui ca toți ceilalți,însă cel care a făptuit omorul va avea în spate un sac imens plin cu păcate.Numai omorul în sine apasă pe sufletul lui ca un bolovan greu și pe deasupra mai vin și păcatele victimei .De ce?Fiindcă i-a luat lui Dumnezeu dreptul de a i le ierta.
Sinucigașul face același lucru numai că aici este vorba doar de soarta păcatelor lui care i-ar fi putut fi iertate dacă cel în cauză ar fi avut răbdare și și-ar fi pus toată nădejdea în Dumnezeu .
Când omori un copil nenăscut furi o viață de la un capăt la altul, nu o lași să se manifeste în niciun fel,faci un gol imens în planul lui Dumnezeu și planul lui e bun și plin de înțelepciune chiar și-atunci când pare de neînțeles.Și nu avem răbdare să aflăm planul lui pentru că nu suntem lucrători ci căutători de fericire.Și de ce suntem așa?Pentru că nu avem o relație cu Dumnezeu. Atârnăm doar de El ca niște tinichele zăngănitoare, facem doar zgomot atât și El ne suportă fiindcă ne iubește.
E de prisos să mai spun cât de mult regret acest păcat.Nu contează circumstanțele,nu mai contează că atunci când am făcut acest avort ,mă despărțisem de primul bărbat sau că sarcina venise imediat după prima naștere știu că eram nefericită și pentru asta a trebuit să plătească o ființă nevinovată.De multe ori după aceea m-am întrebat cum ar fi arătat copilul pe care nu l-am lăsat să se nască și ce ar fi devenit dar răspunsurile nu aveau cum să mai vină.Acum am trei copii dar nu pot să spun că măcar unul din ei e lipit de sufletul meu. Pentru că l-am omorât pe cel care poate ar fi fost copilul meu drag ce-mi oferă bucuria de a fi o mamă iubită.Am făcut un mare gol în planul lui Dumnezeu și mi-am condamnat viața la goliciune.
Băieții mei sunt obraznici și-mi vorbesc urât,așa m-am comportat
și eu cu părinții mei și-acum plătesc dar plătesc și copiii mei
greșelile mele fiindcă Dumnezeu îl lasă pe cel rău să le-mbrace
conștiința în duhul de nesimțire,devin răi și nesimțitori și eu acum
trebuie să fac o educație care greu se prinde de ei, să le vorbesc
frumos când ei vorbesc sau îmi vorbesc urât tocmai ca să conștientizeze
că se poate și altfel,și să iert și fără să mi se ceară iertare.Și
poate că se-ntâmplă așa și fiindcă ani de zile când erau mici am drăcuit
și am înjurat și deși de vreo zece ani nu mai drăcui și de vreo doi
m-am vindecat și de înjurături,nu pot scoate graiul stricăcios din casa
mea.Trebuie să am multă răbdare și să mă rog mult la Dumnezeu să-mi
curățească casa de duhuri rele.Veți spune că nu-i o regulă generală că
poate ați întâlnit destule cazuri în care un părinte se vaită că nu are
copii cuminți și nu le înțelege comportamentul adăugând că și-a
respectat părinții când era de vârsta lor. Da dar poate celălalt părinte e cu ''vina''sau poate ai judecat și-ai râs de copiii altora punându-i pe părinții acestora sub stigmatul de proști educatori, de parcă toți copiii ar fi la fel și cea care diferă e doar educația.Și-acum plătești dar plătesc și copiii și din cauza lor peste ani vor plăti și urmașii lor.Și așa din generație în generație se perpetuează răul și suferința tocmai fiindcă nu avem o relație cu Dumnezeu și nu ne lăsăm călăuziți de El.
După cum spuneam am o stare amară și grea și devine și mai amară când știu că sunt înconjurată de-o lume în lanțuri care dă vina pe soartă deci pe Dumnezeu pentru eșecuri,o lume surdă, oarbă și oloagă care nu vrea să se schimbe ci doar să primească de la Dumnezeu fără Dumnezeu.Dacă ne-am întoarce la El și l-am respecta poate am opri perpetuarea răului și am dezlega blestemul pe care l-am pus pe capul urmașilor și n-am mai căra după noi lanțuri care să ne-mpiedice la mers sau să ne țină pe loc în celula nefericirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu