Învață de la ceilalți!

     Am visat  într-o noapte,că omoram cu un spray gândaci de bucătărie. Erau mulți și cu atât mai mare era dorința  mea de a scăpa de ei.Numai că, în raza mea de acțiune a intrat un fluture  albastru cu, desene albe și aurii,împodobit .Era mare, poate de zece ori mai mare decât cel mai mare fluture existent pe acest pămănt.    

Din greșeală l-am împroșcat și pe el cu otrava menită gândacilor...Îl priveam neputincioasă,cum se sfârșește și-mi părea atât de rău.....

        Era inert cu aripile moi, ca de cârpă,cănd am început să-l țintuesc de perete. Nu voiam să dispară odată cu el frumusețea-i nemaivăzută.Băteam cuie mari în aripile acelea minunate,încercând să le-ntind cât mai bine,pe perete,ca să  fie admirat în toată splendoarea lui                                                                                  

        Un glas m-a certat:
       –Nu acolo se pune, nu așa se face!Și m-am trezit.

         La-nceput, n-am înțeles. Apoi cu timpul mi-am dat seama,că sunt într-o mare rătăcire.Că tot ce știam  despre mine, Dumnezeu și oameni era groaznic de puțin și  nu-ndeajuns,ca să-mi păstrez credința vie și liberă, nu țintuită de perete ca un trofeu.                                                                                                                        

        Dumnezeu m-a dat jos de pe piedestalul pe care mă cocoțasem.M-a învățat să nu mă mai compar  cu ceilalți,să nu mă mai împăunez ca o cioară vopsită,și să încetez, să îmi măsor tot timpul apropierea de Dumnezeu , uitându-mă când în stânga, când în dreapta,căutând în jur oglinzi în care să-mi etalez mulțumirea de sine.Trebuia doar să privesc în ochii lui și atât.Și-aș fi înțeles TOT.                                                             

       Comparația nu are nicio valoare,dacă nu este cântărită și văzută prin ochii lui Dumnezeu.Nu e nici echitabilă și nici folositoare.Poate fi o frână,atunci când,sub nici un motiv n-ar trebui să te oprești,sau o trambulină așezată prost ce te poate face să aterizezi mult mai departe de țelul propus.                             

        Poți să deznădăjnuiești și să îți spui că ești un păcătos și n-ai să te poți schimba niciodată.Deznădejdea este ca și băutura pe care o bei la necaz.Îți întunecă mintea și te face să zaci și nu-l vezi pe Dumnezeu care trage de tine și încearcă să te trezească.Tu l-ai uitat pe Dumnezeu,nu el pe tine.Și te iartă, chiar dacă nu crezi, te iartă, numai să te-ntorci cu dragoste spre el.                                                                                                     

       Mândria e tot băutură,pe care poți să o bei și la necaz și la bucurie.Poți să negi existența lui Dumnezeu fiindcă toate în viață îți merg prost.Crezi că poate te-a pedepsit,sau poate te-a uitat.Nu înțelegi de ce ți se întâmplă ție toate relele,când alții sunt mult mai răi,mai avari și mai păcătoși decât tine.Consideri că Dumnezeu te-a pus într-un cântar și te-a cântărit prost ,nu ți-a văzut adevărata valoare.Și ți-e mai ușor, să-ți spui că ești CINEVA pentru tine,chiar dacă crezi că pentru Dumnezeu nu-nsemni nimic și să îți pierzi credința .                                                                                                                                                               

      Cât despre mândria ca băutură băută.la bucurie ,eu știu foarte bine în ce rătăcire te poate duce.Eram fericită că Dumnezeu ''m-a remarcat'',mă credeam '' specială'' și mi-am dorit să-l slujesc.Dar nu aveam nici dragoste destulă,nici înțelepciune și nici smerenie n-aveam,și nici acum nu cred că sunt în regulă cu toate acestea..I-am cerut să mă-nvețe să-l slujesc și el m-a invitat să-nvăț de la oameni ,să-i văd cu adevărat,nu greșelile lor ci cauzele acelor greșeli,să nu-i judec ,ci să caut să intru în pielea lor, atât cât să-i   înțeleg măcar puțin,să caut lumina din ei,chiar dacă   acea lumină e doar o luminiță,ce abia   pâlpâie și e gata să se stingă.     

      Uitasem să ascult oamenii și nu-i mai vedeam,vorbeam doar și toată vorbirea mea se transformase într-un monolog ce slujea doar orgoliului meu nicidecum lui Dumnezeu.                                                        

       Nu știu dacă am fost o elevă bună,cred că nu, și de multe ori am venit cu lecția neînvățată,iar pe cele din    urmă, de multe ori, nu le-am repetat.Dar nu deznădăjduiesc.O notă proastă e un motiv să -nvăț mai departe cu mai multă sârguință și mai multă atenție.Fiindcă poți învăța și de la cel mai umil cerșetor, și de la plante, și de la animale,și de la o piatră de care te-mpiedici, de la tot ce există în acest univers,bun sau rău,creat sau îngăduit de Dumnezeu.Numai așa ne putem păstra credința vie și liberă , nu țintuită  de perete ca un trofeu.