Despre nevăzute care trebuie văzute...

    Eram un cobai vorbitor, de fapt așa mă simțeam și nu-mi plăcea deloc rolul,de multe ori refuzam să spun ce fac, unde sunt,ce simt și unde mă doare, ce intensitate au durerile mele și ce durată.Bine totul se petrecea doar în mintea mea la care era conectată mintea colegului meu despre care chiar am crezut că mă vampirizează energetic.Demonul se dădea drept el uneori și-mi spunea că vede tot ce fac,simte tot ce simt,și-mi cerea să-i descriu stările de rău sau durerile pe care le simțeam doar așa pentru verificare,și în același timp încerca să mă convingă că el, colegul meu, e un degenerat care mă iubește totuși , care nu poate, oricât și-ar dori, să-mi dăruie din energia lui din simplul motiv că așa e construit să fure energie,că e blestemat să fie așa. De fapt aceste însușiri îl defineau pe diavol cu singură mare diferență că nu mă iubea ci dimpotrivă făcea totul să mă supună și să mă distrugă și colegul meu nu era decât un paravan în spatele căruia diavolul își pregătea otrăvurile.Cred de fapt că și el ca și mine a fost la fel de torturat psihic, ne-am trezit amândoi într-o piesă de teatru al absurdului' o piesă care se scria singură în care eram pe rând ba actori, ba spectatori.Nu știu cât la sută din gândurile mele ajungeau la el netruncheate , poate că scenariile noastre coincid doar în parte...nu stiu.Tot ce știu e că demonii încercau să ne lege unul de altul printr-o legătură bolnavă care să ne stoarcă de energie pe amândoi,o obsesie.Binecuvântat să fie Domnul, că a făcut din ceva care trebuia să distrugă,ceva pe care se poate construi.L-a lăsat pe diavol să-și testeze otrăvurile pe mine apoi a  luat fiecare otravă în parte a descompus-o și mi-a arătat cum acționează asupra minții,asupra trupului simțurilor și a simțirii noastre și nu numai atât , mi-a demonstrat că la Dumnezeu se află antidotul pentru fiecare în parte și m-a învățat cum să mă rog.
  Atâta timp cât nu conștientizăm cât de mult îi datorăm lui Dumnezeu pot spune că mândria este păcatul pe care-l săvârșim cel mai des.E fundația pe care diavolul ridică turnul Babel din fiecare,e liantul care unește cărămida de cărămidă și întărește zidul ce ne împiedică să ne vedem unii pe alții și să-l vedem pe Dumnezeu.Mulți confundă mândria cu respectul de sine și-n general nu ne place să ne lăsăm călcați în picioare, numai că mândria  e doar locomotiva ce trage după ea, dacă o lăsam,o mulțime de vagoane pline ochi cu ură. violență, viclenie,minciună, osândire a aproapelui, și cu cât sunt mai multe vagoane în spatele ei cu atât îi sporește viteza.Am să-ncerc din perspectiva experienței mele să demonstrez că mândria este de la cel rău și nu întotdeauna rezultatul unei educații sau doar al unei situații declanșante căreia n-ai putut să-i faci față.
    Mândria e ''pusă ''în noi, fără să ne dăm seama, ca un drog în paharul pe care îl bem.Să fiu mai explicită!Uneori simțeam mândrie așa din senin, era o mândrie care îmi încălzea inima și mă simțeam superioară.Apoi venea și motivul, gândul de la cel rău pe care eu îl consideram fals și nefondat și nu voiam să-l primesc și totuși îl simțeam în continuare și trebuia să mă rog ca să scap de el.Buun!Mulți ar spune că aceasta e ispita,dar vă întreb de ce am simțit mândria înaintea gândului generator de mândrie și de ce mândria a persistat și după ce am respins sistematic motivul?De fapt, nu creierul meu a generat în mine sentimentul de mândrie cu toată suma de senzații, ci cel rău acționând pe centrii nervoși ce fac posibilă manifestarea acestui sentiment.Practic e ca un fel de hipnoză și nu trebuie ca omul neavizat să fie'' hipnotizat'' prea mult.Își însușește gândul și după ce a învățat primii pași joacă singur după cum îi cântă diavolul,primește laudele celui rău cu plăcere și tot cu plăcere începe să se compare cu alții,băgând și mai tare locomotiva în viteză când trece la cealaltă extremă a mândriei plină de furie și de răutate.Mda....Deci și gândul de mândrie și simțirea acestuia sunt ''plantate ''în noi și de noi depinde dacă creștem această buruiană în suflet și o îngrijim ca pe o floare pe care o vedem frumoasă și folositoare în loc să o smulgem din rădăcină.
    Pe același principiu funcționează tot ceea ce se cheamă ispită.Ispita adulterului, gelozia de toate felurile,plăcerea răutății și a răzbunării,patima înavuțirii,patima băuturii și a fumatului,lenea sunt plantate în noi de cel rău și sunt ''udate'' ca să zic așa de egoismul nostru care și el la rândul lui își are izvorul în gândurile ce vin de la cel rău.
    Să le luăm pe rând!Ispita curviei și a preacurviei de pildă...Cine crede că dragostea ce duce la adulter e sădită de Dumnezeu în sufletul lui se înșeală amarnic.Dragostea care duce la minciună și înșelăciune nu este dragoste.Duhul desfrânării are puterea de acționa asupra gândului și asupra simțirii noastre într-o asemenea măsură încât poate face din noi niște sclavi ai dragostei,de fapt sclavi ai propriei noastre simțiri și asta fiindcă noi îi îngăduim.Dumnezeu nu ne vrea păcătoși dar ispita păcatului există de la Adam și Eva încoace și noi avem liberul arbitru, avem și îngerul păzitor lângă noi care de obicei nu trece de liberul arbitru și ne lasă să păcătuim dacă asta-i alegerea noastră și avem și ispititorul care ne injectează ca să zicem așa, în corp senzațiile care ne fac să credem că suntem îndrăgostiți, în doză mai mare sau mai mică depinde de câtă rezistență opune conștiința noastră morală.Am simțit ''fluturi în stomac'' la vederea a trei bărbați în decursul unei ore și niciunul nu era soțul meu.Unul din ei era ''vampirizatorul'' pe care' ''trebuia '' să-l iubesc și să-mi ocupe toate gândurile și ceilalți doi îmi erau colegi de lucru pentru care cel rău nu-mi trimisese gândul , doar senzația,senzația care a dispărut imediat după aceea în cazul celor doi.Deci și aici ca și în cazul mândriei simțite fără motiv aveam de-a face c-o plantare.Ca să nu mai vorbesc de fiorul și căldura dragostei care chipurile îmi izvorau din inimă chiar dacă gândul meu refuza ideea păcatului și nu mai făceam scenarii ca înainte când nu știam ce se întâmplă cu mine.Dumnezeu îmi dăduse îngerul la o parte ca să conștientizez ce-mi face diavolul și m-a învățat că depind de El în totalitate fiindcă salvarea și ieșirea din ispită se afla la El și nu în puterea gândului meu.Și a trebuit să mă rog, uneori până la istovire la început când nu știam poate să mă rog și ce duh acționa asupra mea, eu credeam că e doar unul, diavolul care le avea pe toate,dar nu era așa.Sunt specializați și fiecare se folosește de corpul și de simțirea noastră de cele mai multe ori diferit și tot diferită trebuie să fie rugăciunea noastră pentru alungarea fiecăruia dintre ei. Dar au și puncte comune și emoțiile pe care ni le provoacă au aceeași manifestare până la un punct De pildă duhul geloziei venea aproape întotdeauna însoțit  de pretenția că eu merit mai multă atenție decât oricine.Unii pot găsi firească acestă pretenție când doi oameni se iubesc. dar eu nu voiam să-mi iubesc colegul ''vampirizator '' cu păcat, mă consideram prietena lui în fața lui Dumnezeu și mai consideram că mai presus de toate e respectul pentru libertatea fiecăruia de a-și alege singur relațiile.Problema e că această pretenție s-a manifestat vizavi și de cei doi colegi pentru care am simțit doar câteva secunde fluturi în stomac și pe care demonii nu mă obligau să-i iubesc așa cum procedau în cazul vampirizatorului și se manifestă și astăzi față de un alt nou coleg cu care consider că n-am nici în clin nici în mânecă.Deci pretenția poate apărea și fără motiv întemeiat și fără legătura de dragoste sau de prietenie pe care tu o dorești sau nu și ne-o imprimă diavolul în suflet Cât despre gelozia în sine ,simțeam că am un șarpe în mine care-și vărsa din când în când veninul în trupul meu, era o senzație fizică pe care am mai simțit-o și când eram supărată din alte motive dar și așa din senin fără motiv provocator.Vă rog să trageți singuri concluziile!
    Cât despre plăcerea răutății, în afară de gândul de la diavol pe care-l respingeam, că fiecare primește la un moment dat răul pe care îl merită, simțeam fără să vreau bucuria răutății. Nici fața nu mă mai asculta,colțurile gurii mi se ridicau într-un zâmbet deși în interior gândul meu dorea să aducă compasiune în suflet și fața mea s-o exprime.
    Știu, o să spuneți că așa ceva nu se întâmplă la toți oamenii ci numai mie care sunt demonizată dar demonii mi-au demonstrat cu prisosință cum acționează asupra celor din jurul meu și la ce proporții poate ajunge această manipulare.Sunt un cobai vorbitor, poate așa vă convine, dar dacă cu ajutorul meu omenirea va conștientiza că toată boala și nefericirea îi vin de la diavol, am să mă consider cu adevărat folositoare și postura de cobai vorbitor ar însemna pentru mine cea mai mare onoare.
  Conflictul dintre rațiune și simțire pe care au încercat să-l explice de-a lungul vremurilor filozofii e generat de diavol ,e orchestrat de toată lumea aceasta nevăzută în care nu credem ,îngeri și demoni și are rezolvarea la Dumnezeu.Nimic,nici toată filozofia,nici toată psihologia  sau înțelepciunea lumii întregi nu poate aduce vindecare deplină fără ajutorul lui Dumnezeu.Poate că te poți schimba tu, alegând doar ce e bine mereu, pentru pacea ta interioară dar nu poți dărui schimbarea și pentru cei din jurul tău, asta o poate face doar Dumnezeu și pentru asta e nevoie de rugăciune.Și chiar dacă crezi că schimbarea în bine se datorează doar voinței și tenacității tale și nu te-ai rugat la Dumnezeu pentru ajutor în această privință, Dumnezeu te-a vegheat și ajutat tot timpul,pentru că tot ce-i bun în tine e de la Dumnezeu și ar fi putut să-l lase pe cel rău să-ți dărâme mereu și mereu toate năzuințele și liniștea interioară ca pe-un castel de cărți de joc.Suntem orbi dar ne place să ne lăudăm că vedem bine,că dacă greșim e vina noastră,nu suntem manipulați de niciun diavol,astea-s povești băbești doar avem un creier capabil să ne producă gândurile ,s-a demonstrat științific asta, ce diavoli , ce îngeri ?Mai lăsați-ne cu prostiile!Și totuși'' prostiile'' există le-am trăit pe pielea mea  și le-au experimentat și mulți alții înaintea mea, nu eu am dat gaura la macaroană,scuzați-mi exprimarea cam vulgară!Și poate au vorbit despre asta,poate au încercat să deschidă ochii lumii dar n-au fost crezuți decât de cei care voiau să vadă și dincolo de ce se vede.
    Deci ca o concluzie,forțele nevăzute sunt o prezență permanentă în viața noastră, există chiar dacă le negăm,diavolul are o mare capacitate de manipulare a minții și a simțurilor noastre, dar mai ales a simțirii noastre care a fost programată de către Dumnezeu pentru lucrurile bune, dar furată de către diavol și reprogramată în așa fel încât până și lucrurile rele devin bune și ale noastre nu plantate de către diavol.